joi, 19 iunie 2014

Personal Jesus

   Suntem nişte ipocriți. Vã arãt cu degetul eu, una dintre cele mai ipocrite exemplare existente. De ce sunt/em aşa? Nu am o teorie ,dar am tot întâlnit în ultima perioadã o multitudine de oameni handicapați cu nevoi speciale ( asta pentru a mai suaviza nițel retina celor sensibiloşi). Nu mã refer aici la persoane fãrã un picior, fãrã un ochi sau schingiuiți în cine ştie ce fel fizic. Nu... nici vorbã. Eu pe cei mutilați psihic sau din punct de vedere moral îi trec în pomelnic. Ãia cãrora le lipseşte câte o siguranțã, care orbecãiesc prin întuneric şi nu gãsesc comutatorul ãla blestemat sã dea on pe echilibru, ãia care au contorsionatã o vinã crescutã în carne ce s-a cam infectat.

   Ei, dacã faci parte din aceastã categorie te-ai cam ars. Nu primeşti subvenții de la stat pentru asta. Mare brânzã, şi aşa sunt mici. Partea unde cu adevãrat se pierde, e cã toatã lumea se fereşte de tine. Crezi cã fãțiş? Ntzzz... doar am stabilit cã suntem ipocriți încã de când strâmbaseşi din nãsuc adineauri.
 
  Dacã nu ai avea vreun membru sau ceva, ar fi ceva mai uşor din punctul ãsta de vedere. Se apropie de tine doar cei care vor sã se apropie de tine. Adicã cei care îşi asumã faptul cã poți avea toane pe baza unei frustrãri, plus toate inconveniențele aferente unui astfel de handicap. Pentru cealaltã categorie însã e altã poveste. Cu atât mai mult cu cât e mai greu de depistat cu ochiul liber, de la o distanțã cel mult egalã cu un metru şi cca. o orã de conversat ( conversația de complezențã nu se pune... sorry). Cel defectat poate sã îşi imagineze cã pocinogul i-a fost detectat şi acceptat invers proporțional cu durata în care interlocutorul depisteazã handicapul.

   Dacã mergi pe stradã şi vezi o bãtrânicã ce trage de nişte plase sã le urce în autobuz, e foarte probabil sã fii de treabã şi sã îi oferi o mânã de ajutor. Sau sã fii meltean. Nu... o sã fii de treabã, cã doar se primesc bile albe când faci un lucru din toatã bunãtatea lumii, revãrsatã şi înghesuitã în pieptul tãu de bun creştin.

   Sã ajuți pe unu' ce e depresiv, e aiurea. Nu poți sta la o bere în tihnã cã mohorala ãluia îți seacã toatã buna dispoziție. Dã'l în pana mea. Ii va trece. Sã sune când are chef de dat la gagici. Sau când a cumpãrat bilete la meci. Pânã atunci vrei sã nu îți stea în cale. Le ai pe ale tale. Între timp mai sorbi din bere cu o privire de falsã empatie şi un "bine a fi". Te cari cãtre casã. Data viitoare vei fi diplomat ( doar e o virtute) şi îi vei spune "lasã-mã frate cã n-am chef de tine". Se înțelege cã foarte mult tact, artificii şi sclipici ce va împacheta afirmația va fi folosit. Doar eşti un diplomat, ce Dumnezeu! îi trânteşti uşa în nas în cea mai manieratã metodã cu putințã. Ca sã nu se supere. Dacã se supãrã e prost.    

   Selecție naturalã baby, selecție naturalã.